Viața este compusă atât din evenimente plăcute, cât și din unele mai puțin plăcute. Există momente în care parcă ne simțim pierduți, confunzi, neștiind ce cale să urmăm, ca și cum am fi prinși într-un labirint fără scăpare. Chiar dacă nu este vorba despre momente caracterizate de lipsa speranței, ne putem regăsi dorind să evoluăm, să ne dezvoltăm personal.

Oricine poate beneficia de psihoterapie.
De obicei, oamenii aleg psihoterapia din diferite motive – fie ca este vorba despre tratarea depresiei, anxietății, fobiilor, atacurilor de panică etc., fie că au nevoie de instrumente noi pentru gestionarea unor schimbări, tranziții majore ale vieții (divorț, schimbarea locului de muncă, pierderea unei persoane dragi), de îmbunătățirea relațiilor interumane, de a face față anumitor boli sau de gestionarea altor factori stresori care pot apărea în viețile noastre (APA).
Dacă te regăsești în exemplele de mai sus sau dacă simți că încercările tale de rezolvare de probleme nu au dat încă roade, psihoterapia poate fi o opțiune bună pentru tine. Aceasta are avantajul de a oferi clienților o persoană, care este specializată în domeniul sănătății mintale, cu care să vorbească. Împreună cu psihoterapeutul, îți poți crea un nou mod de a privi problemele dificile găsind soluția potrivită. De asemenea, în cadrul ședințelor îți poți dezvolta un mod de gândire care îți va îmbunătăți calitatea vieții de-a lungul acesteia.
La ce să te aștepți când mergi la psihoterapie?
Un nou mod de a relaționa, o colaborare, înțelegere și acceptare necondiționată, ascultare activă, comunicare eficientă, confidențialitate, un spațiu sigur pentru tine în care să fii tu autentic.
Cu toate acestea, psihoterapia nu este un loc în care singurul efort depus va fi cel de a merge de acasă până la cabinet, cu toate că în unele momente chiar și acela este un pas mare și de apreciat. Specialistul în sănătate mintală nu te va vindeca miraculos, așa cum nimeni nu o poate face. Pentru ca psihoterapia să funcționeze, ca și client, ai oportunitatea de a te implica activ în procesul tău, atât în timpul ședinței, precum și între sesiuni știind că beneficiezi de ghidarea, înțelegerea și acceptarea necondiționată a psihoterapeutului tău.
Voi exemplifica concret câteva schimbări care pot fi posibile prin terapie: daca ai atacuri de panică, vei avea mai puține sau chiar deloc; dacă ești depresiv, vei observa cum vei începe să te bucuri de viață încet-încet; dacă tinzi să alegi parteneri care te părăsesc, la un moment dat nu vei mai face asta; dacă nu te înțelegi cu colegii de la job, vei ajunge să interacționezi cu ei mai eficient.
Mersul la psiholog și acceptarea socială
Pentru mult timp, în societatea noastră nu s-a acordat o importanță sănătății mentale, însă din fericire, în ultimii ani interesul pentru acest subiect relevant a crescut considerabil. Totodată, încă există o rușine în a admite că mergem la psiholog, cu toate că nu este nimic greșit în asta. Din contră: a privi în interiorul tău și a face pași spre schimbare este o dovadă de asumare și curaj. De foarte multe ori, depășirea acestor temeri și luarea deciziei de a apela la ședințe de psihoterapie reprezintă începutul vindecării.
Cu drag, Maria
Maria Stăniloiu || Psiholog clinician
Programări: +40737572003
www.exploreazaviata.com
psihologmariastaniloiu@gmail.com